Electroterapia reprezintă una dintre cele mai eficiente metode nefarmacologice pentru tratarea durerii, oferind o alternativă valoroasă pentru pacienții care preferă tratamente fără medicamente. În ultimele decenii, această metodă terapeutică s-a bucurat de o recunoaștere importantă în comunitatea medicală datorită rezultatelor sale dovedite clinic în tratamentul durerii acute și cronice.
Stimularea Electrică Nervoasă Transcutanată (TENS) acționează prin transmiterea unor impulsuri electrice de intensitate redusă către sistemul nervos, blocând semnalele dureroase și stimulând eliberarea de endorfine naturale. Numeroase studii clinice au demonstrat eficacitatea acestei terapii în ameliorarea durerilor provocate de afecțiuni precum lombalgii, artroză și dureri postoperatorii.
Mecanisme neurofiziologice ale terapiei TENS
Electroterapia TENS acționează prin diverse mecanisme fiziologice care conlucrează pentru a reduce durerea. Sistemul nervos reacționează la stimularea electrică printr-o serie de procese care activează căile naturale de control al durerii și declanșează eliberarea de substanțe analgezice produse de organism.
Inhibiția presinaptică
Unul dintre mecanismele fundamentale ale electroterapiei TENS este inhibiția presinaptică la nivelul cornului dorsal al măduvei spinării. Acest proces reprezintă o inhibiție reflexă continuă care contribuie la reglarea mișcării sistemului musculo-scheletic. Astfel, atunci când se aplică curentul electric, se produce o diminuare a eliberării neurotransmițătorilor din terminațiile presinaptice.
Efectul inhibitor se manifestă preponderent la nivelul măduvei spinării, unde are loc inhibiția atât presinaptică, cât și postsinaptică, ceea ce conduce la apariția efectului antialgic. Scopul principal al acestui mecanism este reducerea eficienței sinapselor neuronale la nivelul membranei. În consecință, circuitele analgeziei segmentare sunt influențate direct, blocând transmiterea impulsurilor dureroase către creier.
Eliberarea de endorfine și enkefaline
Stimularea electrică determină, de asemenea, eliberarea de endorfine, enkefaline și dinorfine atât la nivel central, cât și periferic. Aceste substanțe naturale au un efect analgezic puternic și contribuie la îmbunătățirea stării generale de bine a pacientului. Este important de menționat că acest proces este asemănător cu mecanismul natural de control al durerii al organismului, însă este amplificat prin aplicarea curentului electric.
Frecvența curentului joacă un rol esențial în acest mecanism. Stimularea cu frecvențe joase (1-5 Hz) favorizează producerea de endorfine, care fac parte din sistemul natural al organismului de combatere a durerii. Deși această formă de stimulare este mai puțin confortabilă și poate fi suportată doar pentru 20-30 minute, reducerea durerii se menține pentru perioade mult mai lungi.
Blocarea transmiterii semnalelor dureroase
Electroterapia TENS activează fibrele nervoase de tip A-beta, care pot bloca transmiterea semnalelor dureroase către creier. Acest mecanism funcționează asemenea unei porți care se închide, împiedicând semnalele dureroase să ajungă la nivelul sistemului nervos central. Efectul apare rapid după aplicarea stimulării și poate persista pentru perioade variabile după încheierea ședinței terapeutice.
Stimularea cu frecvență înaltă (50-100 Hz) blochează alte semnale nervoase ce provoacă durere prin stimularea unor fibre nervoase specifice. Această metodă, cunoscută și sub denumirea de stimulare convențională, poate fi suportată timp de ore întregi, însă reducerea durerii se menține pentru perioade mai scurte.
În plus, în cazul TENS intens (100-150 Hz), are loc stimularea fibrelor A delta cutanate, cu activarea sistemului de control inhibitor difuz al nocicepției. Această tehnică presupune o stimulare intensă de scurtă durată (15-30 secunde), cu un efect analgezic de maximum două ore.
Diminuarea disconfortului se obține atât prin întreruperea transmiterii semnalului dureros prin fibrele nervoase, cât și prin creșterea secreției de endorfine, care au un efect calmant asupra sistemului nervos central. Din acest motiv, în anumite situații clinice, efectul terapeutic este rapid și de durată, TENS reușind să controleze inclusiv hiperalgezia – sensibilitatea exagerată la stimuli dureroși.
Clasificarea tipurilor de stimulare TENS în funcție de frecvență și intensitate
Clasificarea curenților utilizați în TENS se bazează pe parametri esențiali precum frecvența, amplitudinea impulsurilor și durata acestora. Acești parametri influențează direct mecanismele fiziologice activate și, implicit, efectele terapeutice obținute. Asociația Internațională pentru Studiul Durerii (IASP) recunoaște trei tipuri principale de stimulare TENS, fiecare cu caracteristici distinctive și aplicații specifice.
TENS convențional: 50-100 Hz, 30-200 μs
TENS convențional reprezintă forma cea mai frecvent utilizată în practica clinică, fiind caracterizat prin frecvențe înalte (50-100 Hz) și impulsuri de durată scurtă până la medie (30-200 μs). Această modalitate de stimulare are ca scop activarea selectivă a fibrelor nervoase A-beta, cu diametru mare și prag scăzut de excitare, din dermatomii asociați cu zona dureroasă.
Intensitatea aplicată în TENS convențional este reglată pentru a produce o senzație puternică, dar confortabilă, de parestezii (furnicături) sub electrozi, fără a genera contracții musculare sau disconfort. Prin urmare, această tehnică produce o analgezie rapidă prin blocarea transmiterii semnalelor dureroase la nivel spinal, însă efectul analgezic durează doar pe perioada stimulării și pentru scurt timp după aceasta.
Studiile clinice au demonstrat că TENS convențional este deosebit de eficient în tratamentul durerilor acute și al durerilor localizate. De asemenea, această formă de TENS poate fi utilizată pentru perioade prelungite, fiind bine tolerată de pacienți.
TENS tip acupunctură: 1-5 Hz, 200-500 μs
TENS tip acupunctură (AL-TENS) a fost dezvoltat în anii 1970 de către Sjölund și colaboratorii săi ca o formă de hiperstimulare, fiind recomandat în special pacienților care nu răspund la TENS convențional. Acest tip de stimulare utilizează frecvențe joase (1-5 Hz), impulsuri de durată mare (200-500 μs) și intensități mai ridicate, până la pragul de toleranță.
În practica clinică, se folosesc adesea trenuri sau salve de impulsuri de frecvență joasă (2-4 Hz) combinate cu impulsuri de frecvență înaltă (100-200 pps). Scopul principal al AL-TENS este stimularea fibrelor periferice cu diametru mic și prag înalt de excitare (fibre A-delta), activând astfel căile descendente extrasegmentare de inhibiție a durerii.
AL-TENS stimulează eliberarea de endorfine și enkefaline, producând un efect analgezic care persistă mult timp după încetarea stimulării. Cu toate acestea, această formă de stimulare este mai puțin confortabilă și nu poate fi tolerată decât pentru 20-30 minute.
TENS intens: 100-150 Hz, 250-500 μs
TENS intens utilizează frecvențe înalte (100-150 Hz) și impulsuri de durată mare (250-500 μs), fiind aplicat la intensități ridicate, la limita tolerabilității pacientului. Totuși, această stimulare este livrată doar pentru perioade scurte de timp. Un exemplu de aplicare clinică arată folosirea unei frecvențe de 75-125 Hz, cu o intensitate de 30-80 mA și o durată a impulsului între 30-200 μs, pentru o ședință de tratament de 15 minute.
Intenția TENS intens este de a stimula fibrele cutanate cu diametru mic și prag înalt (A-delta) pentru a bloca transmiterea informațiilor nociceptive în nervii periferici și a activa mecanismele analgezice extrasegmentare. Această tehnică este utilă în special pentru dureri intense, localizate, care necesită o intervenție rapidă.
TENS intens poate produce o analgezie profundă, dar de scurtă durată, și este adesea utilizat ca tratament preparator înainte de proceduri fizioterapeutice sau kinetoterapeutice care ar putea fi dureroase. Desigur, această formă de stimulare necesită o atenție sporită din partea terapeutului, pentru a evita disconfortul excesiv al pacientului.
Parametrii TENS pot fi ajustați în funcție de răspunsul individual al pacientului și de natura afecțiunii tratate, factorul critic pentru obținerea unui efect optim fiind experiența perceptuală a intensității curenților în timpul stimulării.
Afecțiuni tratate prin electroterapie TENS
Descoperiți mai jos principalele categorii de afecțiuni pentru care specialiștii recomandă electroterapia TENS și consultați medicul pentru a afla dacă este potrivită în cazul dumneavoastră.
Afecțiuni musculo-scheletice și traumatice
- Dureri lombare (dureri de spate)
- Osteoartrită
- Tendinită
- Bursită
- Dureri asociate cu puncte trigger în mușchiul trapez
- Epicondilită laterală (cotul tenismenului)
- Dureri musculare localizate
- Coaste fracturate
- Durerea umărului post-accident vascular cerebral
- Leziuni și răni
- Dureri postoperatorii
- Artrita reumatoidă a mâinii
Afecțiuni neurologice și neuropatice
- Neuropatie diabetică
- Dureri neuropatice (inclusiv la pacienții cu leziuni ale măduvei spinării)
- Nevralgie post-herpetică
- Nevralgie de trigemen
- Radiculopatii (cervicală, toracică și lombară)
- Dureri fantomă și dureri ale bontului după amputații
- Sindromul de durere regională complexă
Sindroame de durere cronică și cefalee
- Fibromialgie
- Durere pelvină cronică
- Cefalee cronică recurentă (dureri de cap)
- Migrene
- Dureri asociate cancer
Afecțiuni vasculare și cardiace
- Boala arterială periferică (PAD)
- Dureri anginoase (angina pectorală)
Alte afecțiuni specifice
- Dismenoree primară (dureri menstruale)
- Dureri orofaciale acute
- Dureri dentare
Cum decurge o ședință de electroterapie TENS
O ședință tipică de electroterapie TENS cuprinde câteva etape esențiale pentru confortul și beneficiul pacientului:
Contraindicații și precauții
Utilizarea TENS este strict contraindicată pentru pacienții cu stimulatoare cardiace sau alte dispozitive electronice implantate, din cauza riscului de interferențe. Această terapie nu trebuie aplicată în timpul sarcinii în zona abdominală sau lombară.
Alte contraindicații importante includ:
- Epilepsia, din cauza riscului de declanșare a crizelor
- Tumori maligne active sau zone tratate recent prin radioterapie
- Leziuni cutanate active sau zone cu infecții
- Tromboza venoasă profundă sau tulburări de coagulare